Home / Featured / „Arad Trophy” – spectacol al graţiei şi eleganţei!

„Arad Trophy” – spectacol al graţiei şi eleganţei!

Aradul e, în weekend, sub zodia graţiei şi eleganţei. Asta pentru că urmează „Arad Trophy”, turneu internațional de gimnastică ritmică, rezervat tuturor categoriilor de vârstă. La întrecerea din Polivalentă, programată sâmbătă și duminică, între orele 9 și 21 (intrare liberă), vor participa aproape 300 de sportive din nouă țări.

Clubul organizator, CS Municipal Arad, cu antrenoare Daniela Chiriac și Tatiana Novikova, se prezintă în concurs cu o serie de sportive, inclusiv multipla medaliată națională la senioare, Sonia Ichim sau Alenia Biringer, altă gimnastă de top.

Competiția de la Arad e o repetiție utilă în vederea Cupei României și a Campionatului Național de Ansambluri de la București, din perioada 15-17 noiembrie.

Sponsori: Webasto, Arsat, Solaris, MyBio, Hevetica Milk, farmaciile Ivona şi Pharmedicum, Marconta şi Pronat.

Foto: Raul Kling

 

Check Also

Pistolarii s-au remarcat şi la Oradea, în a doua etapă

Pistolarii de la CSM Arad au repetat figura din startul sezonului şi s-au remarcat şi …