Home / Featured / Aradul va găzdui, în acest an, Cupa României la tenis de masă

Aradul va găzdui, în acest an, Cupa României la tenis de masă

Federația Română de Tenis de Masă a publicat calendarul pentru anul 2021. Dintre cele 35 de competiții, două ar urma să aibă loc la Arad, asta dacă programarea nu va suferi modificări din cauza pandemiei. Aşadar, Cupa României pentru tineret și Cupa României pentru seniori se vor disputa în oraşul nostru, în perioada 29-31 octombrie. CSM Arad, club gazdă, se numără printre cluburile cu pretenţii la medalii. De menţionat că Aradul trebuia să găzduiască aceste întreceri şi la finalul anului trecut, dar acestea au fost anulate tot din cauza pandemiei de coronavirus.

Sezonul intern va fi deschis de Campionatul Național individual de seniori, programat în 29-31 ianuarie, la București. Seniorii vor avea turnee în Superligă, la masculin și feminin, în lunile februarie, aprilie, iunie și octombrie, iar în Diviziile A și B în februarie, aprilie, iunie și octombrie. Pe lângă Cupa României de la Arad, seniorii mai au o competiție, Top 16 la Izvorani, în 4-5 decembrie.

Check Also

Dana Dodean, printre sportivii olimpici care aşteaptă semnale în privinţa vaccinării

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că pe …