Home / Atletism / Atleţii CSM-ului vor concura şi în acest an pe stadionul Gloria din Arad

Atleţii CSM-ului vor concura şi în acest an pe stadionul Gloria din Arad

Conform calendarului sezonului 2022 al Federaţiei Române de Atletism, Aradul figurează drept gazdă a doar două competiţii. Prima, în perioada 2-3 aprilie, finala Campionatului Național de aruncări lungi pentru juniori (Under 16 și 18) și copii (C1 și C2), iar a doua în 15 mai, Cupa „Aradului Ziridava” – ediția a V-a, competiție pentru seniori, tot la aruncări (disc, ciocan, suliță, greutate). Tot pe stadionul Gloria din Arad se vor disputa în 2022 alte două întreceri juvenile, care însă nu sunt cuprinse în calendarul FRA: Campionatul Regional de copii 3 „Spiriduși” (4 iunie) și Cupa „Aradului – Memorial Gheorghe Indreica și Gheorghe Mărginean” (8 octombrie), organizate de Asociația Județeană de Atletism Arad. Secţia de atletism a CSM Arad propune câţiva sportivi de real talent, cum ar fi aruncătorii de suliţă Denis Both şi Andrei Severin, dar şi Mihai Motoroca, la aruncarea discului.

Bornele interne importante ale acestui an, în atletism

Revenind la calendarul intern, iată câteva dintre „bornele” interne importante ale acestui an: Campionatul Național de marș (Timișoara, februarie), CN de 10 k alergare pe șosea (București, aprilie), CN de 5.000 și 10.000 metri (Târgu Jiu, mai), CN de semimaraton (București, mai), CN de maraton (București, octombrie), CN de alergare montană (Câmpulung Moldovenesc – septembrie), CN de 10 k marș (Buziaș, octombrie) sau CN de cros (Botoșani, octombrie).

Check Also

Suliţaşii au urcat pe podium la Naţionale: Severin – aur la tineret, Both – argint la seniori!

Atleții suliţaşi de la CS Municipal Arad s-au întors cu rezultatele excelente de la etapa …