Home / Gimnastica artistica / Bogdan Popa: „Sunt foarte mândru de cele două titluri mondiale”

Bogdan Popa: „Sunt foarte mândru de cele două titluri mondiale”

Dublu campion mondial de gimnastică aerobică, în probele pe echipe şi grup, şi medaliat cu argint la Cupa Mondială sunt rezultatele excepţionale obţinute în acest an de Bogdan Popa, antrenor Andreea Toth.
Clasat pe locul doi în ierarhia celor mai buni sportivi în 2010 la CSM Arad, Bogdan este foarte mulţumit de ceea ce a realizat în acest an: „Începând cu etapa de Cupă Mondială din Italia, unde am cucerit în proba de grup medalia de argint, treaba a mers din ce în ce mai bine. Totul a culminat cu cele două titluri mondiale, de care sunt foarte mândru, consider că mi-am făcut treaba în cadrul grupei.” Deşi venea după o pauză competiţională de aproape doi ani, Bogdan a strâns din dinţi şi datorită talentului şi ambiţiei a reuşit să revină într-un timp foarte scurt la cel mai înalt nivel:

Revenire în forţă, după o pauză de aproape doi ani
Ne aşteptam la un loc fruntaş la Campionatele Mondiale, deşi lupta pentru titlu, în proba pe echipe, a fost dură, Rusia ridicându-se la un nivel neaşteptat de bun. Într-adevăr, am avut o pauză competiţională de un an şi opt luni, timp în care am făcut însă mişcare şi antrenamente pentru a avea o condiţie fizică cât mai bună. Mai greu a fost cu învăţarea coregrafiei şi obişnuirea organismului cu un exerciţiu complex, de nivel mondial”, mai spune Bogdan Popa, care se pregăteşte pentru Universiada de anul viitor.

Check Also

Gimnastul Adelin Kotrong e remarcat de Andreea Răducan

Sosită la Arad cu ocazia Campionatului Naţional rezervat junioarelor III, Andreea Răducan – preşedinte al …