Home / Featured / CS Municipal propune câteva nume pentru Tokyo 2020

CS Municipal propune câteva nume pentru Tokyo 2020

Cu trei prezenţe consecutive la Jocurile Olimpice, Daniela Dodean-Monteiro avea să aibă o evoluţie bună în 2016, la Rio de Janeiro, cu un parcurs până în turul 3 al concursului individual de tenis de masă şi până în optimi, în proba pe echipe. Clubul condus de Lucia Mihalache – talerista arădeană bifând şi ea două ediţii olimpice, în 2008 şi 2012 – îşi propune să ducă mai departe tradiţia participărilor sub steagul celor cinci cercuri olimpice. Primele certitudini ar putea veni în acest an, dar locuri-cotă se vor distribui şi în anul olimpic. Aceeaşi Daniela Dodean-Monteiro (antrenată la CSM de fratele său, Cristian Dodean), piesă de bază în naţionala de tenis de masă, se înscrie cu şanse de calificare la ediţia viitoare a Jocurilor Olimpice.
Daniela Dodean vizează a patra prezenţă olimpică!
Jucătoare acum la Sporting, în Portugalia – echipă cu care va juca în sferturile de finală din Champions League – arădeanca ocupă în acest moment locul 102 mondial, iar competiţiile importante din acest an sunt Mondialele de la Budapesta (21-28 aprilie), Europenele de la Nantes (3-8 septembrie), Cupa Mondială din China (18-20 octombrie) şi Mondialele pe echipe de la Tokyo (6-10 noiembrie), plus bineînţeles Grand Prix-uri din circuitul mondial. CS Municipal îşi mai pune speranţe şi în pistolarii Daria Haristiade şi Casian Codrean, dar şi în gimnaştii Iulia Berar şi Adelin Kotrong, toţi patru componenţi de loturi naţionale.
Pistolarii Haristiade şi Codrean vin tare din urmă
Cei doi reprezentanţi ai secţiei de tir sportiv, pregătiţi de antrenorul Gheorghe Pop, deşi foarte tineri, au deja experienţă internaţională: la doar 16 ani, Daria a avut un 2018 foarte încărcat, cu participări anul trecut la Europene şi Mondiale, dar şi la Jocurile Olimpice ale Tineretului, unde s-a calificat în premieră, în vreme ce Casian Codrean are deja la activ destule prezenţe la Europene şi Mondiale. Multipli campioni şi medaliaţi naţionali în diferite probe şi categorii de vârstă, cei doi pistolari arădeni se pregătesc de un nou an foarte important: ambii sunt încă juniori, Casian în ultimul an, iar Daria cu încă trei ani la această categorie de vârstă. Deşi o calificare la Tokyo 2020 e greu de obţinut, mai ales că au o concurenţă acerbă, speranţe există întotdeauna:
Gheorghe Pop: “Ar fi ceva extraordinar pentru cei doi”
“Ne gândim puţin prea departe, pentru că ei sunt încă juniori, ar fi ceva extraordinar să reuşească să se califice. Casian are şanse, cifrele i-ar permite să spere la Jocurile Olimpice, dar trebuie să tragă bine la momentul potrivit. Daria mai are încă trei ani de juniorat, dar anul viitor – complicat pentru ea, pentru că are şi Bacalaureat – ar putea participa la Europenele de senioare, pentru a forţa in extremis un loc cotă. Putem să îi trecem la speranţe olimpice, sunt doi copii buni şi talentaţi”, ne-a declarat antrenorul celor doi, Gheorghe Pop. Pentru cei doi pistolari urmează, începând de săptămâna viitoare, două turnee internaţionale, la Innsbruck (Austria) şi unul în Germania, apoi Naţionale de aer comprimat, la început de februarie şi Europene de juniori în martie, la Osijek (Croaţia), Daria şi Casian urmând să concureze în probele de individual aer comprimat 60 de focuri şi echipe, la mixt.
Gimnaştii Berar şi Kotrong speră şi ei
Gimnasta Iulia Berar, pregătită la Arad de antrenorii Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, vine după o accidentare la cot şi speră să intre bine în pregătire, alături de colegele din lotul naţional. E în primul an de senioare şi ca şi o noutate, are un element ce îi poartă numele, fiind prima gimnastă din Arad care reuşeşte să introducă un element de gimnastică nou. Mondialele, unde speră să prindă echipa, Europenele de senoare la individual compus şi diverse Cupe Mondiale, unde de asemenea va încerca să participe, sunt cele mai importante competiţii internaţionale din 2019. Adelin Kotrong, pregătit la Arad de antrenorul Eugen Căţean, a revenit în forţă acum doi ani, după problemele de sănătate, iar evoluţiile şi rezultatele bune l-au propulsat în lotul naţional masculin.
Începe lungul drum spre capitala Japoniei
Multiplu medaliat naţional şi al şaselea în topul gimnasticii masculine româneşti de anul trecut, Adelin a participat în ultimii doi ani la Europene, Mondiale şi Cupe Mondiale, iar 2019 se anunţă un nou an al provocărilor, foarte important în drumul spre Tokyo 2020. Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, din perioada 4-13 octombrie, e principala bornă a acestui an, unde Kotrong va încerca să se remarce şi să obţină rezultate cât mai bune. Cert e că pe 24 iulie 2020 se dă startul Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo. Iar drumul spre capitala Japoniei se vede deja din acest an!

Check Also

Dana Dodean a fost confirmată în lotul pentru Europene

Federaţia Română de Tenis de Masă a definitivat loturile pentru Campionatele Europene pe echipe, programate …