Home / Featured / Cupa CSM deschide regalul de pe tatami, în weekend

Cupa CSM deschide regalul de pe tatami, în weekend

Peste 600 de judoka vor participa în weekend, la Arad, în cadrul a trei competiţii de tradiţie, pe tatami. Mai întâi, sâmbătă, de la ora 10, va avea loc, în Polivalenta arădeană, a 10-a ediţie a Cupei CSM Arad, întrecere cu caracter internaţional rezervată categoriilor mici, de sub 10, 12 şi 14 ani. Apoi, duminică, de la ora 9, sunt programate, tot la Polivalentă, Ziua Judoului Arădean, eveniment ajuns la ediţia a 7-a şi dedicat părintelui judoului românesc, Mihai Botez, chiar în această zi, de 9 decembrie, împlinindu-se şapte ani de la dispariţia marelui maestru.

Tot duminică e programată şi etapa Euroligii regionale la judo – a 6-a ediţie, cu participarea unor sportivi din mai multe ţări, printre care România, Serbia, Ungaria, Croaţia, Austria sau Germania. Aradul se înscrie cu şanse la medalii prin sportivii CSM-ului, Sofian Popa, Gabriel Calmar şi Andreea Ciopraga, antrenaţi de Dorin Drimbe.

Vor fi premii totale în valoare de 5.000 de euro, iar echipa care va acumula cele mai multe puncte se va alege cu marele premiu, de 1.000 de euro. De asemenea, sportivii care se vor clasa pe podium vor primi pachete cu cadouri.

 

Check Also

Aproape 500 de judoka, la startul Cupei CSM Arad!

Cupa CSM Arad la judo, competiţie internaţională ajunsă la ediţia a zecea, a reunit la …