Home / Tenis de masa / Daniela Dodean confirmă în Liga Campionilor

Daniela Dodean confirmă în Liga Campionilor

Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad începe în forţă acest an. Revenită cu succes în circuitul competiţional, cu o medalie de argint la Europenele din toamna anului trecut, Daniela Dodean confirmă forma excelentă atât în campionatul francez cât şi în Liga Campionilor.

Într-un meci contând pentru manşa tur a sferturilor de finală din Champions League, Dodean a obţinut ambele puncte ale echipei sale, Saint Quentin, în eşecul la limită de pe teren propriu, scor 2-3 cu UCAM Cartagena (Spania). Clasată pe poziţia a 70-a în lume, arădeanca a fost esenţială pentru franţuzoaice, obţinând două superbe victorii împotriva unor jucătoare de origine asiatică.

 

Victorii la două asiatice

A fost 3-1 la seturi (-7, 4, 9, 8) cu Zhipei Wang şi 3-1 (7, 13, -7, 7) cu Shen Yanfei (locul 42 mondial), dar succesele sale nu au fost suficiente pentru victorie. Punctul decisiv al victoriei oaspetelor a fost adus de o altă româncă, Iulia Necula, care a trecut surprinzător cu 3-1 de Ran Li Kath, 11-13, 12-10, 11-2, 11-4. „Am pierdut primul meci, dar ne vom juca şansa noastră la Cartagena” este mesajul lui Dodean de pe contul său de socializare. Pentru Dodean urmează la sfârşitul acestei luni Openul Germaniei de la Berlin.

Check Also

Dodean şi colegele de naţională îşi apără titlul european

Campionatele Europene de tenis de masă pe echipe se dispută în această săptămână, în perioada …