Home / Featured / Halterofilul Emanuel Danciu, dublu medaliat european!

Halterofilul Emanuel Danciu, dublu medaliat european!

Halterofilul Emanuel Danciu, legitimat la CSM Arad, şi-a trecut în cont două medalii preţioase, la Europenele de cadeţi (U15) din Italia, mărind la cinci numărul total al medaliillor delegaţiei clubului arădean, după triplul podium obţinut în prima zi, de Cosmin Krupla! Danciu a adus puncte importante pentru calificarea olimpică la următoarea ediţie de tineret de la Buenos Aires din luna octombrie, anul acesta.

După un concurs fără greşeală, sportivul pregătit la Arad de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan a obţinut la U17 – în cadrul categoriei 62 de kilograme – bronzul la totalul olimpic si argintul la stilul aruncat, cu performanţele 256 şi 144 kilograme iar, la stilul smuls, s-a clasat pe locul 6, cu cele 112 kilograme.

La feminin, halterofila CSM-ului, Adelina Vizitiu, a obţinut un loc 5 la aruncat, cu 75 de kilograme, un loc 6 la totalul olimpic, cu 130 şi un loc 8 la smuls, cu 55 de kilograme, rezultate înregistrate în cadrul categoriei 53 de kilograme.

Cu un total, până acum, de cinci medalii – una de aur, una de argint şi trei de bronz – delegaţia CSM-ului arădean îşi pune mari speranţe în podiumul continental şi în concursul feminin, acolo unde Luciana Condurache va concura la sfârşitul săptămânii pentru România!

 

Check Also

Aproape 500 de judoka, la startul Cupei CSM Arad!

Cupa CSM Arad la judo, competiţie internaţională ajunsă la ediţia a zecea, a reunit la …