Home / Tenis / Marius Copil, despre parcursul din 2010: „Se putea mai bine”

Marius Copil, despre parcursul din 2010: „Se putea mai bine”

Tenismanul Marius Copil şi-a încheiat anul competiţional odată cu turneul challenger de la Salzburg, când a fost nevoit să abandoneze în calificări din cauza unei accidentări.

În vârstă de 20 de ani, sportivul legitimat la CSM Arad nu are timp de vacanţă, el pregătindu-se deja pentru primul turneu ATP din 2011 : „Nu a fost nimic grav în Austria, doar o contuzie musculară. Acum sunt ok, mă simt bine. Nu mai am niciun turneu în acest an, va urma un cantonament de o săptămână la Bucureşti, după care două săptămâni în Poiană. Mă pregătesc pentru turneul ATP de la Doha, de la începutul lunii ianuarie, după care voi participa la două turnee futures.”

„Îmi doream să termin acest an în primii 250”: acum e pe locul 288 ATP
Clasat actualmente pe locul 288 ATP, Marius Copil a avut un parcurs ceva mai slab în vară, fapt pentru care nu este atât de mulţumit de acest an: „A fost ok, dar se putea mai bine. Îmi doream să termin acest an în primii 250, dar nu stau chiar aşa rău nici acum, undeva pe locul 280 mondial. În vară am mers mai rău pentru că nu am avut antrenor, am fost puţin neconcentrat şi obosit, iar asta m-a costat”, mai spune Copil, care este student al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Colaborare reluată cu antrenorul neoozeelandez Nick Carr
Component al echipei României de Cupa Davis, arădeanul a avut evoluţii ceva mai bune la turneele challenger din toamnă, el reluând de mai bine de o lună colaborarea cu antrenorul neozeelandez Nick Carr: „În toamnă mi-am revenit şi am avut câteva turnee challenger bune, iar de cinci săptămâni mă pregătesc din nou cu antrenroul Nick Carr. La un moment dat am întrerupt colaborarea pentru că a trebuit să se opereze la picior, dar acum facem din nou echipă şi treaba merge bine.”

Check Also

Marius Copil, salt spectaculos în clasamentul ATP

Novak Djokovic a reuşit un salt de patru locuri, de la 10 pe 6, în …