Home / Featured / O gimnastă crescută de CSM Arad revine în lotul naţional, la Deva

O gimnastă crescută de CSM Arad revine în lotul naţional, la Deva

Loturile olimpice şi naţionale de gimnastică artistică au intrat în cantonament, la Izvorani, încă de la jumătatea lunii mai, odată cu primele măsuri de relaxare. Printre sportivii convocați de Federaţie s-a aflat și arădeanca Olivia Cîmpian, gimnastă în vârstă de 19 ani, crescută şi lansată în acest sport de CSM Arad. Olivia  a avut o discuţie cu staff-ul tehnic al lotului naţional şi a găsit înţelegere pentru a lipsi motivat de la Izvorani, ea pregătindu-se în această perioadă pentru examenul de admitere la medicină, din iulie. Deşi au circulat zvonuri că s-ar retrage din gimnastică, fiica fostului fotbalist şi actualmente antrenor „Rico” Cîmpian, a dorit să clarifice totul.

Am avut o discuţie şi apoi o solicitare către domnii antrenori, care mi-a fost aprobată. Nici un moment nu s-a pus problema ca eu să mă retrag, nici nu mi-a trecut prin gând aşa ceva. Vreau să urmez facultatea de medicină şi în paralel dorinţa mea este să practic şi gimnastica. Voi reveni alături de fete, în pregătire cu lotul naţional„, a declarat Cîmpian într-o intervenţie la TVR Sport Special.  Loturile naţionale se întorc la Deva de la începutul acestei săptămâni, Cîmpian urmând să se alăture pregătirii. Arădeanca a avut, acum trei ani, o tentativă de a reprezenta Ungaria, însă în vara lui 2018 s-a răzgândit şi a decis să se întoarcă în România.

Vrea să îmbine medicina cu gimnastica!

A urmat un an de suspendare, pentru că Federaţia din ţara vecină nu i-a acordat dezlegarea, ultima participare a Oliviei pentru România datând de la Europenele de la Cluj-Napoca, din luna aprilie a anului 2017. „Îmi pare rău că nu am fost alături de colegele mele la Mondialele de la Stuttgart (n.n. nu a putut participa din cauza suspendării) şi că nu s-a reuşit calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice, sper să ne revanşăm pe viitor„, mai spune Olivia Cîmpian. Următoarea competiție importantă cu gimnasta arădeană la start ar putea fi Campionatul European din perioada 17-20 decembrie 2020, de la Baku, Azerbaidjan.

Întrecerea trebuia să aibă loc la Paris, între 30 aprilie şi 3 mai, dar pandemia de coronavirus a oprit sportul mondial. „A început să îmi placă tot mai mult paralelul, la care am progresat cât de cât, dar aparatul meu preferat a fost întodeauna solul, la acestea două încerc să excelez. Dar nu voi neglija nici celelalte aparate. Visul meu în gimnastică este un podium la o competiţie importantă. În paralel, vreau să reuşesc şi la medicină, pentru a-mi asigura un viitor şi după încheierea carierei sportive„, a mai spus Olivia la TVR Sport Special.

Check Also

Au început campionatele pe echipe, în tenisul de masă! Evoluţii bune pentru CSM Arad (FOTO)

Noul sezon al întrecerilor de tenis de masă pe echipe a debutat în weekend, cu …