Home / Featured / Olimpica Dodean, susţinută de COSR pe perioada stării de urgenţă

Olimpica Dodean, susţinută de COSR pe perioada stării de urgenţă

Sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi cei cu obiectiv principal JO de la Paris 2024 vor fi susţinuţi financiar de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe perioada stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat al COSR remis AGERPRES.

„Comitetul Olimpic şi Sportiv Român îi va susţine financiar pe toţi sportivii din loturile olimpice de seniori cu obiectiv JO Tokyo 2020, dar şi pe cei din loturile olimpice de tineret (CNOPT – BOPT) cu perspectivă intermediară de calificare la JO Tokyo 2020 şi cu obiectiv principal JO Paris 2024. Această finanţare a fost aprobată de Comitetul Executiv al COSR, întrunit în şedinţă, 10 aprilie 2020. Finanţarea a fost aprobată ţinând cont de recomandările Comisiei Tehnice Olimpice pentru Sportul de Performanţă care a cerut adaptarea antrenamentelor conform acestei perioade de necesitate în care se află România. Primele de lot olimpic au fost diminuate cu 25 % pe toată perioada stării de necesitate pentru sportivi şi plafonate pentru antrenorii principali la nivelul celui mai bun sportiv aflat în pregătire”, a declarat preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

În conformitate cu hotărârile Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi cu noile măsuri adoptate de grupul de lucru al forului internaţional privind principiile sistemului de calificare pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020, toţi sportivii care şi-au câştigat calificarea şi toate locurile cotă obţinute de fiecare Comitet Olimpic Naţional rămân valabile. Echipa Olimpică a României are în acest moment 59 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 la 12 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă şi box. Aradul o are calificată, până acum, la ediţia de la Tokyo, pe jucătoarea de tenis de masă a CSM-ului, Daniela Dodean-Monteiro. Dana va concura în proba pe echipe, alături de campioana europeană, naţionala României.

Comitetul Executiv al COSR a mai decis, vineri, ca toate programele susţinute şi derulate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român să continue, cu o singură excepţie. Independent de voinţa COSR, din cauza închiderii şcolilor şi a unităţilor de cazare şi alimentaţie, necesare derulării activităţii, s-a oprit finanţarea pentru Centrele Naţionale Olimpice pentru Juniori şi Bursele Olimpice pentru Juniori, dar doar pe perioada stării de necesitate şi cu reluarea activităţii în momentul când acest lucru va fi posibil.

În condiţiile amânării cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, COSR a decis continuarea programului SAMURAI până la terminarea contractelor în derulare urmând a reanaliza programul în funcţie de impactul financiar pe care această perioadă îl va avea asupra resurselor forului olimpic. Programul Samurai se adresează elitei, celor cu şanse la a câştiga o medalie pentru România la Tokyo.

Check Also

Înotătorii masters, la primele medalii de după pandemie

Un mic grup de înotători masters al Clubului Sportiv Municipal Arad au participat la Campionatul …