Home / Gimnastica aerobica / Patru medalii pentru micile gimnaste

Patru medalii pentru micile gimnaste

Micile gimnaste de la CSM Arad, pregătite de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, s-au întors cu patru medalii de la Campionatul Naţional de copii de la Buzău, rezervat juniorilor patru, nivelele 1 şi 2 (9-10 ani).

Iulia Berar a cucerit aurul la paralele, argintul la sol şi bronzul la individual compus, clasându-se pe şase la bârnă şi pe şapte la sărituri. Anamaria Rugină s-a ales cu argintul la paralele, dar s-a mai remarcat şi la sol, unde a obţinut locul cinci. Ambele gimnaste, aflate în atenţia lotului de perspectivă al României, au concurat la nivelul 2, 10 ani. La 9 ani a debutat Alexandra Dîrle, care s-a descurcat onorabil în condiţiile primului ei concurs la acest nivel. “Sunt foarte mulţumit de fete, au confirmat rezultatele obţinute anul trecut. Se putea şi mai bine, dar important este că şi-au făcut treaba, au fost văzute de cei din federaţie şi poate la anul vor merge şi la lot”, ne-a declarat Ciprian Hegyi. Secţia de gimnastică artistică pregăteşte acum Campionatul Naţional de juniori III (11 ani), programat peste două săptămâni la Oneşti. “La acest nivel vom merge cu Luisa Iancu, Alexandra Lefter, plus cele două fete de la 10 ani, Berar şi Rugină, care vor concura la o categorie de vârstă superioară. Obiectivul nostru este calificarea fetelor pentru finalele din toamnă”, mai spune Ciprian Hegyi.

joomplu:1016 joomplu:1017 joomplu:1018 joomplu:1019

Check Also

Gimnastele de la aerobic, medaliate la Openul Slovaciei

CSM Arad s-a întors cu rezultate notabile de la Openul Slovaciei la gimnastică aerobică, concurs …