Home / Featured / Talerista Briana Vărcuş, medalie de aur la Cupa României

Talerista Briana Vărcuş, medalie de aur la Cupa României

Talerele au deschis calendarul post-pandemie din tirul românesc, iar în luna august a avut loc, la poligonul „Iosif Sîrbu” din Bucureşti, Cupa României pentru toate categoriile de vârstă. Printre sportivele aliniate la start s-a numărat şi Briana Vărcuş, sportivă de la CSM Arad ce vrea să-i calce pe urme Luciei Mihalache, acum director al clubului arădean şi preşedinte al Federaţiei. Briana a cucerit medalia de aur în concursul junioarelor III, urmând ca în în această lună să lupte pentru alte medalii, la finalele Campionatului Naţional.

Vă reamintim că Briana Vărcuş a încheiat anul trecut cu două titluri naţionale, la junioare şi junioare III şi un titlu de vicecampioană la junioare II. Altfel, noul sezon de aer comprimat este programat să debuteze la mijlocul lunii octombrie, cu o primă etapă chiar în poligonul arădean. Până atunci, finalele sezonului de glonţ sunt grupate să se dispute în această lună, până în data de 20.

Check Also

Andreea Ciopraga şi Andrada Voica, medaliate pe tatami la Naţionalele U21

Federația Română de Judo a organizat în pandemie un nou Campionat Național destinat juniorilor mari …